DA! Mi-am făcut blog. De ce? Nici eu nu știu încă, dar îmi voi da seama pe parcurs. Știu că vreau să-mi creez o lume a mea. Să nu credeți că nu mă pot integra în aceasta în care trăim, dar simt că vreau și altceva, sau mai degrabă să o schimb pe aceasta…sună ideal, dar nu e imposibil, totul depinde de noi. Cu toții vrem sa fim perfecți și ne dorim să trăim într-o lume perfectă (chiar dacă ce este perfect pentru mine, nu este perfect și pentru tine…uite așa am descoperit și ambiguitatea acestui cuvânt), în care să fim stăpâni, să avem puterea după care cu toții tânjim. Machiavelli spunea în capodopera sa “Principele” că “Mijlocul prin care poți să cucerești puterea, este de a fi priceput în aceasta și de a o practica”. Oare așa o fi?? Se poate ca puterea să fie învățată, furată, cumpărată, dobândită, sau ne naștem cu ea? Iar când o practicăm o facem bine-pozitiv, sau bine-negativ, deoarece mai marii “puternici” din istorie au folosit-o negativ de cele mai multe ori și au schimbat lumea, de ce? Iar cei care o folosesc bine-pozitiv nu au putut face mare lucru. Este un fapt real, pe care îl știm și îl simțim cu toții, dar evităm să îi apreciem pe cei răi cu putere pentru că nu este moral…ce știm noi despre moralitate din moment ce îi votăm (în țările democratice, cel puțin așa vrem să credem ca România este o democrație), îi susținem, sau îi lingușim pe față. Asta nu e moralitate și m-am convins că toată lumea minte și toți la un moment dat suntem ipocriți. De multe ori fără să vrem, dar așa e firea umană…nu vreau să par categorică și nici nu am să mai lungesc acest subiect, nu acum, că doar e cuvântul meu de “welcome”.
Sper să mă țin de proiectul blog, chiar dacă nu îmi place să scriu la calculator, ( prefer mii de pagini cu mâna, simt că e mai uman) dar toată lumea o face și cum ziceam mai sus, chiar sunt integrată în societate/lume/sistem.
P.S. Blog-ul va fi probabil bilingv…mă mai ia inspirația și în English
)