Egoism sau Amor Propriu?

De câte ori nu simțim nevoia să fim singuri și chiar ne dorim totul numai pentru noi. Eu simt asta des în ultimul timp (ultimii doi ani mai exact) și stau să mă gandesc dacă e vorba de egoism?! Dar azi-noapte am avut o “revelație”, gen “Eureka“! Eram în pat și mă uitam la un film, iar privirea mi-a căzut pe fereastră și luna în splendoarea ei mă veghea. Am fost distrasă de la film de această priveliște, simțeam că mi-am găsit un prieten foarte bun, că pot vorbi orice cu Luna care mă asculta neclintită și toată atenția ei o păstra pentru mine, simțeam că e a mea, iar “revelația” s-a întâmplat! Nu e vorba de egoism, sau de introvertism, e amorul propiu care îți dă forța și încrederea de care ai nevoie să te simți bine în pielea ta, să te accepți și chiar să te iubești…să te bucuri de lucrurile mărunte ale vieții cotidiene și asta o poți face și singur. De multe ori am stat singură zile întregi cu oameni necunoscuți și am învățam că mă pot bucura de viața și în acest fel pentru că eu sunt cea mai importantă! După cum spunea Voltaire, “Paradisul este unde sunt eu”, iar cine spune că se gândește întâi la alții și apoi la persoana lui/ei, este un mincinos și ipocrit. Nu mi-e frică să-mi susțin punctul de vedere că oricum așa e firea umană și probabil așa e normal să fim. Nu am spus ca trebuie să facem rău celor din jurul nostru ca nouă să ne fie bine…dacă poți face un bine, fă-l și nu îl reproșa, dacă ai ocazia să faci binele pentru tine e normal din nou să îl faci. Analizând totul, cel mai important e să nu faci rău ca să te poți simți bine în interior (cine îl are), pentru că rațiunea și sentimentele ne coordonează viața (în proporții diferite la fiecare dintre noi).

Amorul propiu este sentimentul de care mă bucur foarte mult la fel ca și sentimentul iubirii față de familie și prieteni…